F.T.

În urma descinderilor efectuate marți dimineața în mai multe localități din județ, la suspecți de înșelăciuni prin metoda “Accidentul”, polițiștii prahoveni au reținut șase dintre cei șapte indivizi duși la audieri, urmând ca aceștia să fie prezentaţi instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Conform unor surse judiciare, suspecții acționau conform metodei care a consacrat acest tip de înșelăciune, în sensul că erau coordonați de alți bărbaţi, din Penitenciarul Mărgineni, majoriatea celor păgubiți fiind persoane în vârstă.
Reamintim că polițiștii de la IPJ Prahova au efectuat șase descinderi în județ, la persoane bănuite de săvârșirea de înșelăciuni prin metoda “Accidentul”. Indivizii au păcălit mai multe persoane, contactându-le pe numere de telefonie fixă și spunându-le că rude de-ale acestora din urmă sunt vinovate de producerea unor
accidente și, sub pretextul acoperirii costurilor medicale generate de intervenția personalului medical, victimelor le-ar fi fost solicitate sume cuprinse între 2.000 de lei și 7.000 de lei. Suma pe care infractorii au strâns-o în acest fel s-a ridicat la aproximativ 67.000 de lei.