Asociaţia Elevilor din Constanţa, Asociaţia Elevilor din Bacău, Uniunea Liceenilor Maghiari şi Asociaţia Elevilor din Maramureş solicită Ministerului Educaţiei Naţionale ca vacanţa de vară să înceapă în data de 16 iunie 2018, cu o săptămână mai devreme faţă de propunerea lansată în dezbatere publică de Ministerul Educaţiei, urmând să se termine pe 2 septembrie 2018, informează news.ro.
Potrivit unui comunicat al asociaţiilor respective, această propunere vine în contextul în care în a doua parte a lunii iunie există situaţii în care elevii sunt nevoiţi să meargă la cursuri în zile în care temperaturile sunt mai mari de 30 de grade Celsius, acest fapt scăzând considerabil concentrarea acestora şi eficienţa actului de educaţie, în viziunea reprezentanţilor elevilor. „De asemenea, examenele de Evaluare Naţională şi Bacalaureat se susţin după finalizarea cursurilor, în cazul celui din urmă probele derulându-se până în a 2-a săptămână din luna iulie. Astfel, în întreaga ţară canicula reprezintă un handicap pentru toţi candidaţii”, se arată în comunicat.
Preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa, Constantin Alexandru Manda, spune că în acest an cursurile se vor încheia la 16 iunie şi îşi doreşte ca acest lucru să se întâmple şi anul viitor. „În acest an şcolar cursurile semestrului al II-lea se vor încheia pe 16 iunie, o măsură bine-venită, în contextul în care în cea mai mare parte a ţării condiţiile meteo fac aprope imposibilă desfăşurarea orelor de curs. Îmi manifest speranţa că Ministerul Educaţiei va acţiona în interesul elevilor şi va integra propunerea noastră în forma finală a structurii anului şcolar 2017-2018”, a afirmat preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa.