Petre Apostol

La finalul săptămânii trecute, a avut loc tragerea la sorţi a grupelor din cadrul turneului final al Campionatului European de Volei pentru cadete (U18), competiţie la care naţionala României, antrenată de Istvan Bokor și Adrian Popescu, a obţinut calificarea în urma seriei preliminare disputate la Ploieşti. Sala Sporturilor „Olimpia” a găzduit, în urmă cu o lună, seria preliminară, la care tricolorele au bifat prima calificare din istorie la turneul final al Campionatului European la această categorie de vârstă.
În seria disputată la Ploieşti, Naţionala României a încheiat pe locul secund în clasament, fiind aproape de o mare surpriză în meciul cu reprezentativa Rusiei, pierzând, însă, în tiebreak. Apoi, a surclasat echipele din Portugalia şi Azerbaidjan, pentru a se situa la un singur punct în urma Rusiei.
În urma tragerii la sorţi, la turneul final, programat între 1 şi 9 aprilie, la Arnhem, în Olanda, România va face parte din grupa a II-a şi le va avea ca adversare pe reprezentativele din Serbia (programat pe 1 aprilie), Polonia (2 aprilie), Grecia (4 aprilie), Belarus (5 aprilie) şi Slovenia (6 aprilie).
În grupa I au fost repartizate echipele din Olanda, Turcia, Bulgaria, Rusia, Germania şi Italia.
Primele două clasate din fiecare grupă vor obţine calificarea în semifinale, iar următoarele două formaţii vor continua lupta pentru locurile 5-8. Obiectivul echipei naţionale a României este clasarea între primele şase locuri, performanţă care i-ar oferi calificarea la Campionatul Mondial U18, programat în perioada 18-27 august, la Rosario și Santa Fe, în Argentina.