Când se pot depune cereri de reevaluare a stării de sănătate, în vederea acordării unui nou certificat de handicap?
„Aș dori să știu cu cât timp înainte de expirarea termenului de valabilitate al certificatului de încadrare în grad de handicap trebuie depusă o cerere pentru reevaluarea stării de sănătate ?”.
Iulia Sima, Ploiești
Guvernul a adoptat o Hotărâre pentru modificarea și completarea HG nr. 430/2008 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea şi funcţionarea comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap. Termenul de depunere a cererii-tip de evaluare complexă și a documentelor necesare în cazul persoanelor care solicită reevaluarea a fost prelungit de la 30 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate al certificatului de încadrare în grad de handicap, la 60 de zile. În acest fel, susțin reprezentanții Ministerului Muncii, se asigură o perioadă de timp suficientă pentru continuitate în acordarea drepturilor persoanelor cu handicap al căror certificat va expira și pentru care comisia de evaluare trebuie să elibereze unul nou. Perioada de valabilitate a certificatului de încadrare în grad și tip de handicap a fost majorată de la 6 luni la 12 luni, respectiv de la 12 la 24 luni.