• În funcţie de severitate, senzaţia de nod în gât poate provoca dificultăţi la înghiţire sau poate fi însoţită de dureri în piept ori de senzaţia de sufocare. Nu de puţine ori se întâmplă ca „nodul” să fie resimţit în zona mărului lui Adam, alături de un muşchi numit cricofaringian. De altfel, acest muşchi este cel care împiedică mâncarea ingerată să revină în cavitatea bucală, iar contractura lui declanşează senzaţia de nod în gât. Specialiştii spun că, atunci când această problemă apare la tineri care nu au probleme de sănătate, vinovat este, cel mai adesea, stresul sau un fond psihic mai labil. Însă senzaţia de nod în gât poate precede şi o laringită sau o răceală, putând fi şi semnul unor probleme severe, potrivit doctorulzilei.ro.

• Pentru a vă menţine vederea ageră pentru mai mult timp, puteţi face în fiecare zi sau de câteva ori pe săptămână câteva exerciţii. Acestea îmbunătăţesc vederea. De exemplu, clipitul poate să păstreze o vedere bună. Acest lucru ajută la lubrifierea şi curăţarea ochiului. Clipim în mod normal, la fiecare 5-6 secunde, dar atunci când ne concentrăm la un ecran sau pentru a citi un text, ochiul devine fix. Ţine minte că privirea fixă este inamicul ochilor. Faceţi-vă un obicei de a clipi în mod regulat când sunteţi în faţa unui monitor, anunţă Click.

• Seminţe gratuite de la cele mai cunoscute soiuri ţărăneşti sunt disponibile tuturor celor care doresc să îşi cultive singuri legume sănătoase, cu acelaşi gust ca pe vremea când ele erau culese din grădina bunicii. Ca şi în anii trecuţi, Eco Ruralis România va lansa Catalogul de Seminţe Ţărăneşti, data anunţată pentru eveniment fiind 1 Martie, data de la care se pot face şi comenzi, în limita stocului disponibil de seminţe., potrivt agrointel.ro.