Deficitul bugetar poate fi ținut la nivelul de 3%
Consilierul guvernatorului Băncii Naționale a României, Lucian Croitoru, este de părere că, “tehnic vorbind”, deficitul bugetar poate fi ținut la nivelul de 3%, dar este greu ca, în același timp, România să aibă o creștere economică de 5,5%.
„Tehnic vorbind, este posibil ca deficitul bugetar să fie ținut în jurul cifrei de 3%. Problema este dacă două lucruri pot fi realizate în același timp. Adică, deficitul să fie redus la 3%, iar creșterea economică să poată atinge 5,5%.Pentru că această creștere de 5,5% sigur conține efectele benefice ale măsurilor stimulative, dar reducerea deficitului la 3% înseamnă că se introduc în raționament și măsuri care au un efect destimulativ din punctul de vedere al creșterii economice”, a spus Lucian Croitoru, citat de Agerpres.
Atragerea de fonduri europene – “eșec total” în 2016
Atragerea de fonduri europene a reprezentat, în anul 2016, “un eșec total”, dar avem garanția că 2017 va însemna intrarea a 21 de miliarde de lei din fonduri europene, a declarat la un post de televiziune noul ministru al Finanțelor Publice, Viorel Ștefan.
„ Am avut o discuție la Ministerul Dezvoltării și al Fondurilor Europene, iar cei de-acolo au garanția că anul 2017 va însemna 21 de miliarde de lei fonduri intrate de la Uniunea Europeană pe programele europene, vizând atât proiectele fazate din exercițiul financiar precedent, cât și încasări din exercițiul curent pe fonduri europene”, s-a arătat, plin de optimism, ministrul Viorel Ștefan.
Șanse pentru România de a adera la OCDE
Țara noastră ar putea adera la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), având reale șanse în acest sens, a declarat pentru Ziarul Financiar Sorana Baciu, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului.
“Sunt multe aspecte care țin de aderarea României la OCDE, pornind de la îmbunătăţirea ratingului de ţară – care duce la costuri de finanţare mult mai scăzute pentru România – până la reforme structurale, îmbunătăţirea performanţei administraţiei publice, întărirea relaţiilor externe comerciale cu ţări dezvoltate“, a mai precizat Sorana Baciu, desemnată să coordoneze relaţiile cu OCDE.