În zilele de joi, 15 decembrie, și vineri, 16 decembrie, Trenul Regal va efectua o nouă călătorie, de la București la Iași, pentru comemorarea celor 100 de ani trecuţi de la refugiul Familiei Regale, al Guvernului și al Parlamentului României în acest oraș din zona Moldovei. Pentru doi ani, din anul 1916 și până în anul 1918, capitala Regatului României a funcționat în Iași. Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu vor parcurge întocmai traseul din zilele de 5-6 decembrie 1917, când în tren se aflau Regele Ferdinand I și Regina Maria. Astfel, pe 15 decembrie, Trenul Regal va opri la Mărășești, Adjud și Bacău, iar vineri, 16 decembrie, acesta va opri la Roman, Pașcani și Iași. Ultima oprire a trenului, în ziua de 16 decembrie 2016, va fi în Gara din Iaşi, la ora 13.56, acesta putând fi vizitat între orele 14.30 – 21.00, precum şi a doua zi, pe 17 decembrie, între orele 9.00 – 12.00. Accesul publicului va fi liber. Comandat de Statul român în anul 1926, sub domnia Regelui Ferdinand I, Trenul Regal a fost fabricat la Milano și livrat României în anul 1928, după moartea regelui. În cei 87 de ani de viață, Trenul Regal al României a mers pe căile ferate naționale și internaționale, cu el călătorind regii și reginele României, membri ai Familiei Regale, precum și lideri politici din anii 1948-1989. Istoria României cunoaște o mulțime de momente importante care s-au petrecut sau sunt legate de Trenul Regal.
Acasă Actualitate O nouă călătorie a Trenului Regal, cu ocazia centenarului mutării capitalei la Iaşi