Ioan Popescu

“La mine a venit Moş Nicolae cu ceva mai special anul acesta. După 8 ani de când sunt în Germania şi 7 ani de când fac voluntariat în cadrul Primăriei de aici, în această seară, Primarul oraşului Nürnberg, dr. Ulrich Maly, mi-a înmânat cardul de voluntar (BAYERISCHE EHRENAMTSKARTE). Este pentru prima dată când aceste carduri se împart din partea oraşului Nürnberg, dar şi a Landului Bayern. Cu atât mai deosebit este acest card, deoarece din cele 300 de persoane care l-au primit, sunt SINGURA româncă, alături de 4 sași ardeleni, care au fost și ei nominalizați.
Sunt mândră ca sunt româncă! Sunt mândră ca pot arăta celor din jurul meu că noi nu suntem așa cum ei ne cred!!!
Sunt încântată că munca mea se vede şi la nivel înalt!”
Acesta este mesajul postat pe pagina sa de facebook de către distinsa mea prietenă, Ionela van Rees-Zota, director general al Agenției de presă “Așii români” din Nurnberg, publicație în limba română, la care și eu colaborez de multă vreme. Și noi, românii din țară, suntem mândri de dumneavoastră!