F.T.

Anunțatele înrăutățiri ale condițiilor meteorologice – lapoviță, ninsoare, îngheț și, implicit, polei pe șosele – au pus în gardă și conducătorii auto în ceea ce privește pregătirea pentru folosirea, în această perioadă, a anvelopelor de iarnă.
Ce-i drept, mulți șoferi și-au făcut pe timp de vară sanie, achiziționându-și încă de la sfârșitul toamnei cauciucurile pentru sezonul hibernal. Alții, au lăsat acest lucru pe ultima sută de metri.
Ieri, de exemplu, la un service din Ploiești, trei persoane așteptau la rând pentru schimbarea anvelopelor. Administatorul magazinului auto ne-a spus că au fost și zile în care au venit, pentru a face acest lucru, 20-25 de șoferi, în altele – numai trei sau patru. Iar specificul service-ului respectiv este de a vinde anvelope de iarnă ceva mai scumpe, dar și mai trainice și performante. Interlocutorul nostru ne-a mai precizat că un aflux de șoferi pentru schimbarea cauciucurilor s-a cunoscut în jurul datei de 1 noiembrie, fiindcă, în opinia lor, de atunci există obligativitatea montării unor astfel de anvelope. Total eronat, legea neprevăzând o dată anume pentru acest lucru, dar impunând folosirea obligatorie a acestora în condiţiile în care drumurile sunt acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.
La un alt service din oraș, am întâlnit un șofer care ne-a spus că a decis să schimbe anvelopele fiind în temă cu schimbarea vremii, însă dat fiind faptul că nu-i permite bugetul, a preferat să cumpere cauciucuri de iarnă din Ucraina, la prețul de 175 de lei pentru o roată cu diametrul de 15 inch.
Firește, obrazul subțire cu cauciucuri scumpe se ţine, fiindcă una este să cumperi la prețul de 175 de lei o anvelopă de iarnă și alta la aproximativ 300 de lei un astfel de cauciuc, marca Pirelli sau Michelin !
Până în prezent, condițiile meteorologice nu au îndreptățit polițiștii rutieri prahoveni să împartă prea multe amenzi pentru nefolosirea anvelopelor specifice sezonului de iarnă, fiindcă legislația în vigoare nu condiţionează utilizarea acestui tip de anvelope de o anumită dată calendaristică, ci de starea părţii carosabile, respectiv atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.
De asemenea, în aceste condiții, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate şi cu dispozitive antiderapante.
Nerespectarea acestor obligații se sancționează cu amendă între 9 și 20 de puncte-amendă (în prezent, între 1.125 de lei și 2.500 de lei). În afară de sancționarea cu amendă, se reține certificatul de înmatriculare/înregistrare al autovehiculului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.