Marian Dima

Jucător care a evoluat în campionatul trecut în primul eşalon judeţean, englezul cu origini africane Kayode Oladapo Adeniyi a “dat lovitura”, semnând cu un club din prima ligă a Scoţiei – Kilmarnock! Kayode – un adevărat “globe-trotter” (a jucat, până la 24 de ani, în Spania, Malta, Anglia, România – la Dinamo II, ACS Berceni şi CS Cornu – şi, acum, în Scoţia) – a avut însă ghinion după ce a găsit acest nou angajament, accidentându-se şi ratând, deocamdată, debutul în tricoul formaţiei aflată în subsolul clasamentului în campionatul dominat de ani buni de către Celtic Glasgow.
“A avut şi câteva oferte din România, dar a ales să plece, pentru că aici a avut ghinion şi nu a găsit un club de eşalon superior care să-i acorde încredere. Eu consider că este un fotbalist foarte bun, care va reuşi până la urmă în cariera sa” – spune antrenorul care l-a adus pe Kayode la Cornu – Mihai Dinu.

„Lipici” la vedete

În ultima perioadă, echipa din Cornu a fost protagonista mai multor transferuri cu nume, care au ridicat nivelul fotbalului judeţean şi imaginea clubului, ultimul exemplu fiind legitimarea lui Dan Gelu Ignat.
Acesta – fost căpitan al mai multor echipe cu nume în fotbalul nostru, precum FC Brăila, FC Drobeta Tn. Severin, FC Olt Slatina – jucător trecut şi pe la Viitorul Constanţa, Farul, plus Al Ramtha (prima ligă iordaniană), respectiv Sohar Club (grupare de prim eşalon din Oman) – a bifat, acum câteva etape, primul meci în tricoul echipei din Cornu, accidentându-se însă în meciul cu Unirea Cocorăştii Colţ. Venit la Cornu prin intermediul bunului său prieten Mihai Dinu – cu care a fost coleg la Şcoala de Antrenori, cei doi bifând Licenţa B UEFA – Dan Ignat ar putea reprezenta, la doar 30 de ani, unul dintre cele mai importante nume ale fotbalului prahovean, la acest nivel, după ce va scăpa de problemele medicale! Deocamdată, folosirea lui Ignat în meciul derbi al ultimei etape din turul Ligii A Prahova, cu Avântul Măneciu (meci programat sâmbătă, de la orele 11,00), este puţin probabilă, dar, chiar şi fără aportul acestuia, echipa din Cornu are şansa de a încheia prima parte a campionatului pe acelaşi loc 3 – onorant în contextul unui campionat judeţean cu câteva echipe foarte puternice, crescut mult ca valoare şi interes odată cu apariţia Petrolului în competiţie. De amintit că, în sezonul trecut, Cornu l-a avut în teren pe Marius Ene – fost prim-divizionar şi golgheter al eşalonului secund cu Corona şi FC Voluntari, fotbalist cu un „CV” cu mult peste cel obişnuit la acest nivel competiţional.