Plafonul pensiilor pentru magistrați ar trebui „limitat la 10.000 de lei”
Președintele Asociației Judecătorilor din România, Sergiu Rus, a declarat pentru presă că pensiile magistraților nu trebuie să depășească 10.000 de lei.
“Părerea mea este că toate pensiile ar trebui să fie astfel stabilite, în funcţie de contribuţiile efective. Pensia specială este profund injustă din punct de vedere al solidarităţii sociale şi poate da loc unor situaţii absurde. De exemplu, există beneficiari de pensii speciale din magistratură care să nu fi fost mai mult decât câteva luni magistraţi, la finalul carierei”, a mai precizat Sergiu Rus.
Trecerea la piața emergentă va determina investiții mai mari în țară
Bursa de Valori București (BVB) va avea acces la fonduri de 20-30 de ori mai mari pe care investitorii sunt dispuși să le investească în momentul în care va trece la statutul de piață emergentă, de la cel de piață de frontieră, pe care îl are acum, a declarat Lucian Anghel, președintele Consiliului de Administrație al BVB, citat de Agerpres.
„Există fonduri de investiții cărora nu li se permite să investească într-o piață de frontieră. Fondurile destinate investițiilor pe piețele emergente sunt de 20-30 de ori mai mari față de cele disponibile pentru piețele de frontieră, unde riscurile sunt mai mari”, a precizat Anghel, la Forumul Investitorilor Individuali.
Președintele BVB a precizat că, la sfârșitul lunii septembrie, România a fost inclusă oficial în lista țărilor care prezintă un potențial substanțial de a trece la statutul de piață emergentă.
Finanțele s-au împrumutat mai puțin decât aveau programat
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a împrumutat, în luna octombrie, aproape 3,68 miliarde de lei de la băncile care activează în România, sub suma programată inițial, anunță Agerpres.
Pentru întregul an 2016, volumul total al împrumuturilor programate de MFP pe piața internă prin emisiuni de titluri de stat este determinat de nivelul previzionat al deficitului bugetar, de 2,8% din PIB (circa 21 miliarde de lei), care urmează să fie finanțat în proporție de 50% de pe piața internă și 50% de pe cea externă, precum și de nivelul refinanțărilor de titluri de stat scadente în 2016 denominate în lei și euro, în sumă de circa 38 miliarde de lei, din care aproape 31 de miliarde de lei aferent emisiunilor denominate în lei și șapte miliarde de lei emisiunilor denominate în euro.
Articolul poate fi citit si in editia tiparita