N. D.

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Prahova a anunţat, ieri, că la nivelul judeţului a fost demarată o nouă acţiune de vaccinare împotriva turbării la vulpi. Este a doua campanie de acest gen derulată la nivelul acestui an, imunizarea fiind realizată, după cum precizează cei de la DSVSA, “prin momeli vaccinale administrate aerian (100.523 de doze) şi manual (1.650 de doze)”. Acţiunea de vaccinare orală a vulpilor se desfăşoară în baza Programului strategic privind supravegherea, controlul şi eradicarea turbării la vulpe, scopul fiind “declararea României ca stat liber de rabie”. La nivelul judeţului, în cele 43 de fonduri de vânătoare, cu o suprafaţă totală de peste 4.000 de kilometri pătraţi, unde au fost identificate peste 1.500 de vulpi, acţiunea de administrare aeriană a momelilor vaccinale a demarat de la începutul acestei săptămâni, decolarea avioanelor având loc de pe aerodromul din Clinceni, fiind administrate câte 25 de momeli vaccinale pe un km pătrat, iar campania de administrare manuală se va desfăşura începând cu data de 11 octombrie. În ultimul caz, acţiunea se va face în jurul localităţilor şi al luciurilor de apă, de către gestionarii fondurilor de vânătoare, sub supravegherea medicilor veterinari. Pentru informarea populaţiei privind demararea acestor campanii, au fost afişate materiale informative în diferite locuri publice.