Referendumul privind cotele de migranţi impuse de Uniunea Europeană, organizat duminică în Ungaria, este invalid, deoarece prezenţa la vot nu a atins pragul necesar de 50 plus unu la sută, a anunţat duminică seara Biroul Naţional Electoral de la Budapesta, potrivit MTI. Premierul ungar Viktor Orban a anunţat că ia însă în calcul modificarea Constituţiei, printr-un amendament, astfel încât referendumul să fie validat, relatează Reuters. Referendumul din Ungaria a fost marcat de absenteism (39,8% prezenţă), însă cei care s-au prezentat la consultarea populară s-au pronunţat în proporţie de 98,3% pentru respingerea cotelor de migranţi.
Un sondaj de opinie realizat în cursul zilei de duminică de thinktank-ul Nezopont a arătat că 95% dintre ungurii care au votat la referendum au respins cotele de migranţi impuse de UE, dar votul va fi declarat invalid, potrivit Reuters.
Rezultatul referendumului este unul „remarcabil”, iar Uniunea Europeană „nu va putea să impună Ungariei voinţa sa în problema imigraţiei“, a afirmat Viktor Orban.
Reuters comentează că un referendum invalid ar putea diminua capacitatea lui Orban de a presa Bruxelles-ul pentru a-şi schimba politicile în privinţa migraţiei.
Gyula Molnar, liderul Partidului Socialist (PSU, de opoziţie), a declarat că orice acţiune a Guvernului bazată pe un referendum invalid privind cotele de redistribuire a imigranţilor ar fi „neconstituţională”. Dacă premierul Viktor Orban ar acţiona în vreun fel invocând referendumul, mandatul său ar deveni ilegitim, a mai spus Gyula Molnar.
La rândul său, partidul radical de opoziţie Jobbik a subliniat că referendumul a fost un „fiasco” şi a cerut ca Orban să îşi dea demisia dacă votul se dovedeşte invalid.
Cotele obligatorii de refugiaţi au fost decise anul trecut în luna septembrie la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), în urma unui vot prin majoritate calificată. S-a recurs la acest tip de vot pentru a fi depăşită opoziţia statelor care nu au acceptat această iniţiativă ce prevede redistribuirea între statele UE a 160.000 de migranţi extracomunitari ajunşi în Grecia şi Italia din Orientul Mijlociu, Africa şi Asia.
Până în prezent, dintre cei 160.000 de migranţi au fost redistribuiţi numai câteva mii.














