V. Stoica

Cu numai două luni înainte de alegerile parlamentare din luna decembrie, Prahova s-a pricopsit, din nou, cu un prefect venit de pe alte meleaguri. Ieri, după ședința de guvern, purtătorul de cuvânt al Executivului a prezentat lista prefecților numiți în funcție prin decizie a premierului Dacian Cioloș, printre numele expuse fiind și cel al noului prefect de Prahova, Grigoraș Daniel Ștefan, fost administrator public al județului Călărași.
După schimbarea din funcție a fostului prefect Cosmin Georgescu, la doar două săptămâni de la alegerile locale din luna iunie, postul de reprezentant al Guvernului în Prahova a rămas vacant, responsabilitatea integrală pentru conducerea Instituției Prefectului rămânând pe umerii ploieștencei Mădălina Lupea.
Grigoraș Ștefan este originar din Călărași și pare să nu fi avut nicio legătură până acum cu județul Prahova, așa cum, de altfel, nu a avut nici cel care a ocupat anterior această funcție.
Noul prefect de Prahova deține, potrivit declarației de avere, un teren agricol de 6,22 de hectare într-o comună din Călărași, are un apartament și două autoturisme, dar și două depozite bancare în moneda națională, unul de 41.000 de lei, iar cel de-al doilea – de 57.200 de lei.
Are un copil, iar soția sa este profesoară la Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” din Călărași.