Nicoleta Dumitrescu

Apropierea alegerilor parlamentare dă la iveală, în cazul politicienilor români, mai ales în cazul acelora cu funcţii de conducere, noi ipostaze în care, cel mai adesea, se pică pradă ridicolului. Şi asta deoarece, în ciuda faptului că nu mai prididesc în a se prezenta în faţa poporului cât mai frumoşi, mai deştepţi şi mai cinstiţi, atunci când sunt „sfredeliţi” la orgoliu, uită de toţi şi de toate şi-şi dau arama pe faţă, arătând, de fapt, cine sunt ei cu adevărat.
Excepţie nu face nici chiar şeful statului care, împrumutând un pic din obiceiurile pe care le-a lăsat moştenire Traian Băsescu prin încăperile de la Cotroceni, de la o zi la alta pare că nu-i sunt atât de străine jocurile cu tentă politică. Astfel, în ciuda cvasicunoscutei sale muţenii în momente în care ar fi fost potrivită expunerea unor declaraţii oficiale venite dinspre Preşedinţie, acum, când mai e puţin şi va începe campania electorală pentru alegerile parlamentare, acesta, cu un zâmbet discret, semn că n-a pus gura pe usturoi, presară, delicat, sare şi piper pe bubele, deja coapte, din capul partidelor.
Concret, după ce, aproape forţat, îi împinge pe miniştrii tehnocraţi, în frunte cu premierul Cioloş, în braţele veşnic deschise ale liderilor partidelor, în ideea de a se decide, din timp, pe terenul cărui partid vor alerga, pe post de candidaţi la parlamentare, mai nou, preşedintele a făcut şi un fel de portret robot al persoanei pe care ar urma s-o „ungă”, la Palatul Victoria, pe post de premier, după numărarea voturilor puse în urne pe 11 decembrie. Iar când au auzit unii dintre lideri cam care ar fi pretenţiile lui Klaus Iohannis vizavi de noul premier, au sărit ca fripţi, strigând, în gura mare, că, din nou, Preşedinţia intervine acolo unde nu-şi are rostul, adică în politică! Având în vedere faptul că unii dintre cei care s-au sesizat în acest caz sunt dintre cei cu bube-n cap, chemaţi pe la DNA, cum ar fi cazul liderului PSD, le-a fost suficient celor de la PNL să afişeze zâmbete largi, până la urechi, trecând de partea şefului statului care a anunţat că nu va desemna premier o persoană urmărită sau condamnată penal, decizia lui fiind de neclintit indiferent de ce vor propune partidele politice. Numai că, liberalii au uitat că şi ei au ditamai cucuiul în cap, crescut recent, de când copreşedintele Vasile Blaga este cercetat pentru trafic de influenţă.
Prin urmare, nici aceste alegeri parlamentare nu vor fi scutite de ipostaze în care politicienii să nu pice pradă ridicolului. Cu cât trece timpul, cu atât iese mai în evidenţă faptul că, indiferent de cât de mult şi insistent se trâmbiţează pe ideea de reformare a clasei politice, partidele merg înainte ancorate în aceleaşi principii, cel mai evident fiind cel care spune…”la vremuri noi, tot noi”!