F. T.
Inspectoratul General al Poliţiei Române anunță că recrutează, din nou, din rândul civililor, personal, pentru a face parte din structurile sale, instituția menţionând că scoate la concurs 447 de posturi de poliţişti !
Oferta, prezentată într-un comunicat de presă al IGPR, sună astfel: „Dacă ești economist, pirotehnist, chimist, biolog, sociolog, psiholog, profesor, inginer silvic, electronist, medic veterinar sau ai altă specializare pe care noi o căutăm, poți ocupa unul dintre locurile scoase la concurs, de ofițer sau agent”. În documentul de presă dat publicității se mai specifică faptul că nu există, limită de vârstă, iar criteriile de înălțime sunt 1,65 m pentru femei și 1,70 m în cazul bărbaților. Înscrierile se vor desfășura în perioada 19 – 23 octombrie, concursul fiind programat pentru data de 26 noiembrie. În acest context, IPJ Prahova anunță că scoate la concurs nouă posturi – șapte de ofițer și două de agent de poliție. Cele șapte posturi de ofițer sunt în cadrul structurilor de investigare a criminalității economice (trei), logistică (două), poliție rutieră (un post) și analiza și prevenirea criminalității (o funcție de specialist sociolog).
Celelalte două posturi – de agent de poliție – se regăsesc în cadrul Serviciului de Ordine Publică (specializarea ”sisteme de securitate”) și Serviciului de Comunicaţii şi Informatică (specializarea ”electronist”). Înscrierea candidaţilor se realizează personal, prin depunerea cererii și a documentelor, până la data de 23.10.2016, conform următorului program orar: în perioada 19 – 21.10.2016, în intervalul orar 09:00 – 13:00; sâmbătă și duminică (22, respectiv 23 octombrie) în intervalul orar 9.00 – 12.00.
Detalii cu privire la condițiile de participare, documentele necesare și calendarul desfășurării concursului pot fi găsite accesând site-ul instituției, www.ph.politiaromana.ro, la secțiunea ”CARIERĂ/posturi scoase la concurs”. De asemenea, informaţiile sunt disponibile şi la avizierul IPJ Prahova, din Ploiești, strada Vasile Lupu nr. 60. Reamintim că Poliția Română a mai recrutat agenţi, anul acesta, din rândul civililor; în primăvară și în toamnă, ultimul concurs fiind în curs de desfășurare.