Cine poate beneficia de serviciile centrului de zi pentru copii preșcolari din Ploiești ?
„Am aflat că, în Ploiești, ar exista un centru de zi pentru copii și aș dori să știu ce categorii de copii pot beneficia de serviciile acestuia.”
Doina Popescu, Ploiești
* * *
De serviciile Centrului de zi pentru copii preșcolari, aflat pe Str.Râșnovenilor nr.46 Ploiești, pot beneficia copii cu vârste cuprinse între 3 şi 7 ani, proveniţi din familii aflate în dificultate, ce întâmpină probleme diverse: existenţa în familie a unor boli cronice grave, cazuri de consum de alcool; ambii părinţi lucrează şi nu există niciun fel de sprijin al familiei extinse pentru îngrijirea, securitatea şi educarea copilului; părinţi şomeri; familii monoparentale sau în divorţ; nivel de trai foarte scăzut; imposibilitatea de a-şi ajuta copiii (din motive independente, sau nu, de voinţa lor) deoarece aceştia au cerinţe educative speciale. Centrul asigură copiilor servicii de îngrijire pe timpul zilei, programe educative şi distractive, asistenţă psihologică şi socială.