N.Dumitrescu

Pe 30 septembrie se deschide, la Bucureşti, la Palatul Parlamentului, Sala Unirea, o nouă ediţie a Târgului Naţional Imobiliar. Expoziția se adresează persoanelor interesate de locuințe ce se încadrează în Programul „Prima Casă“, amatorilor de proprietăți premium și persoanelor atrase de investiții în segmentul imobiliar, portofoliul fiind unul variat şi cuprinzând oferte de terenuri, dar şi de locuințe noi şi vechi, din toate zonele ţării, inclusiv din Prahova.
În ceea ce priveşte ofertele, s-a anunţat că acestea sunt “pentru toate buzunarele”, fiind oferite şi câteva exemple de preţuri pentru imobile ce pot fi achiziţionate prin intermediul acestui târg. “Vedetă”, la propriu, este o vilă din Sinaia. Concret, prețul minim pentru o proprietate ofertată în cadrul târgului ce va fi organizat la Bucureşti este de 5.175 euro pentru un teren intravilan de 207 mp situat în Breaza, zona DN1, iar prețul maxim este de 990.000 euro pentru o vilă din Sinaia, zona semicentrală, ce are o suprafață de 278 de metri pătrați utili și un teren de 1.064 mp.
“În perioada 30 septembrie-
2 octombrie, la Târgul Național Imobiliar vizitatorii sunt cei care stabilesc prețul imobilelor, în urma discuțiilor față în față și a negocierii directe cu cei mai importanți dezvoltatori imobiliari. Pe durata celor trei zile de eveniment, vizitatorii au acces la oferte speciale: discounturi în bani, reducerea avansului necesar rezervării, posibilitatea de a plăti în rate direct la dezvoltator, locuri de parcare cadou, vouchere de mobilier în valoare de 2.500 de euro și posibilitatea de a da la schimb locuința veche pentru o locuință nouă plus diferența în bani, ce poate fi achitată cash sau cu orice tip de credit: imobiliar, ipotecar sau Prima Casă”, au anunţat organizatorii.
Programul pentru vizitarea Târgului Naţional Imobiliar este: vineri, sâmbătă: orele 10.00 – 19.00; duminică: orele 10.00- 16.00 tariful de intrare fiind de 5 lei.