Grupul de investitori chinezi care a căutat finanţare pentru a cumpăra AC Milan, deţinut de fostul premier italian Silvio Berlusconi, a oferit un raport bancar fals în prima etapă a negocierilor, potrivit unei declaraţii a creditorului a cărui nume apare pe documente.
Berlusconi Fininvest a acceptat luna trecută să vândă clubul de fotbal unui grup de investitori chinezi, puţin cunoscuţi, pentru 740 de milioane de euro, inclusiv datoriile. Pentru a-şi demonstra puterea financiară în timpul discuţiilor, grupul chinez a oferit documente care păreau să fie de la Banca Jiangsu, care arătau detaliile unor tranzacţii. După ce a analizat situaţia, Banca Jiangsu a spus că nu a emis niciun astfel de document care să detalieze tranzacţiile din acel cont. Consorţiul chinez, condus de omul de afaceri Li Yonghong, cunoscut şi Sino-Europe Sport Investment Management Changxing, nu ”confirmă că a trimis vreodată un astfel de document”, refuzând să fie mai specific.
”După cum deja am demonstrat, noi rămânem pe poziţii şi vrem să încheiem afacerea”, a comunicat entitatea. Unul dintre rapoartele băncii arată că a fost printat la 4:14 PM pe 25 aprilie, cu o balanţă de plăţi de 852.468.304 yuani (peste 114 milioane de euro) în acea zi, fiind ştampilată cu simbolul Băncii Jiangsu.