Apetitul bogaţilor Chinei de a-şi diversifica portofoliile care suferă din cauza yuanului slăbit ajută companiile financiare europene să strângă capital şi să se pregătească pentru următoarea criză, scrie Bloomberg. De la 1 august, şapte emitenţi au făcut oferte pentru vânzarea de obligaţiuni Basel III în şedinţele de tranzacţionare asiatice, băncile europene strângând 11,9 miliarde de dolari. HSBC Holdings a făcut o emisiune separată de titluri în valoare de 2 miliarde de dolari în Taiwan. În primele şapte luni, numai trei astfel de emisiuni au fost desfăşurate în Asia. Bogaţii Asiei, a căror avere a depăşit-o pe cea a nord-americanilor, au fost investitori majori la nivel global în obligaţiunile emise de bănci. Ei şi-au întors faţa acum spre Europa, chiar dacă acţiunile creditorilor, precum cele ale Deutsche Bank, nu arată bine momentan.