Preşedintele Vladimir Putin a ordonat ieri vaste manevre militare în mai multe regiuni ruseşti, inclusiv Crimeea şi zona de graniţă cu Ucraina, plasând aviaţia, trupele aeropurtate şi flota rusă în stare de alertă maximă, scrie AFP.
„Conform ordinului (preşedintelui), trupele din districtele militare Sud, Vest şi Centru, flota de Nord, forţele aeriene şi trupele aeropurtate sunt plasate în stare de alertă maximă”, a precizat ministrul rus al Apărării, Serghei Shoigu, potrivit declaraţiilor transmise de televiziuni.
Aceste exerciţii vizează pregătirea de luptă a unităţilor vizate şi ar urma să dureze până în 31 august.
Districtele militare respective includ regiunile de graniţa ale Ucrainei şi ţările baltice, Crimeea şi imensele teritorii care merg de la Ural la Siberia centrală.
Armata rusă şi-a multiplicat exerciţiile militare de amploare pe întregul său teritoriu de la începutul crizei în relaţiile cu Occidentul, pe fondul crizei ucrainene.
Acasă Lumea in care traim Vladimir Putin a ordonat vaste exercitii militare si a plasat trupele in...














