La Sinaia s-a obținut deja avizul de la DSP Prahova

Violeta Stoica
Ana Maxim

Ministerul Sănătății a dat publicității, în urmă cu două zile, o listă cu peste 100 de spitale publice ale căror unități de transfuzii sanguine nu dețineau autorizație pentru desfășurarea activității. Printre acestea se aflau și Spitalul Municipal Ploiești (Schuller), Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Ploiești și Spitalul Orășenesc Sinaia. Lista neagră făcută publică de reprezentanții ministerului de resort a fost întocmită sub rezerva că datele respective erau valabile la data de 25 iulie, ceea ce însemna că exista posibilitatea ca unele dintre spitalele incriminate ar fi putut să-și fi schimbat între timp situația privind unitatea de transfuzie sanguină.
În Prahova, dintre cele trei spitale de pe listă, unul deja a obținut acreditarea din partea Direcției de Sănătate Publică Prahova – Spitalul Orășenesc Sinaia.

Având în vedere precizarea apărută în comunicatul oficial emis de Ministerul Sănătății, referitoare la obligativitatea tuturor spitalelor din România de a-și acredita unitățile de transfuzii sanguine până la
1 noiembrie, ziarul Prahova a aflat care este stadiul procedurilor la Spitalul Municipal Ploiești, la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Ploiești și la Spitalul Orășenesc Sinaia. Din start, trebuie făcută mențiunea că Spitalul Orășenesc Sinaia a primit chiar luna trecută autorizația sanitară de funcționare pentru unitatea de transfuzie sanguină.
“Autorizația sanitară de funcționare pentru unitatea de transfuzie sanguină a Spitalului din Sinaia a fost emisă pe 25 iulie 2016, în urma vizitei de evaluare a reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Prahova din data de 21 iulie 2016”, ne-a precizat Mariana Grigorescu Miu, managerul acestei unități sanitare. Autorizația a fost emisă recent, deoarece anul acesta spitalul a reușit să asigure toate echipamentele necesare pentru ca unitatea de transfuzie sanguină să funcționeze în conformitate cu standardele solicitate prin lege. Mai multe aparate și echipamente de specialitate au fost achiziţionate datorită unei finanțări importante primite de la Ministerul Sănătății și de la Consiliul Local Sinaia, ne-a mai precizat managerul spitalului din Sinaia. Potrivit documentului emis de Direcția de Sănătate Publică Prahova, Spitalul Orășenesc Sinaia a fost autorizat pentru aprovizionarea cu sânge total și componente de sânge pe baza solicitărilor scrise din secțiile spitalului; recepția, evidența, stocarea și livrarea sângelui total și a componentelor sanguine către secțiile spitalului; efectuarea testelor pretransfuzionale; pregătirea unităților de sânge total și a componentelor sanguine în vederea administrării; consilierea privind utilizarea clinică a sângelui total și a componentelor sanguine; prezervarea probelor biologice pretransfuzionale și a unităților de sânge sau componente sanguine administrate pentru o perioadă de 48 de ore posttransfuzional în spațiile frigorifice cu această destinație; întocmirea documentației corespunzătoare tuturor activităților desfășurate; raportarea tuturor evenimentelor legate de actul trasnfuzional către centrul de transfuzie teritorial; păstrarea eșantioanelor din ser sau plasmă recoltate pretransfuzional, în cazul tuturor pacienților transfuzați, pentru o perioadă de minimum șase luni, în spații frigorifice (-15… -18 grade C), cu această destinație”. În document se mai precizează că orice modificare față de documentație depusă de spital în vederea autorizării UTS va fi anunțată de spital către Direcția de Sănătate Publică Prahova.

Maternitatea și Municipalul din Ploiești așteaptă comisiile de evaluare

Directorul medical al Spitalului Municipal Ploiești (Schuller), dr. Carmen Dumitru, explică situația de la această unitate sanitară aflată sub administrarea Primăriei Ploiești: “În acest moment, suntem în perioada de finalizare a acreditării unității de transfuzii sanguine a spitalului. A fost o muncă foarte încărcată, au fost foarte multe proceduri de îndeplinit. Nu este acest lucru o scuză, dar unul dintre factorii care au influențat întârzierea obținerii acreditării este legat de faptul că unitatea noastră nu are încă în funcțiune Chirurgia și, respectiv, Anestezia și Terapia Intensivă. De aceea, pe această cale, încerc să sensibilizez Primăria Ploiești și să rog Primăria Ploiești să urgenteze finalizarea lucrărilor pe tronsonul de Oncologie, astfel încât să putem să punem în practică structura corectă, avizată de Ministerul Sănătății, care prevede și Chirurgie și ATI. Însă, dincolo de toți acești factori care au influențat negativ procedura de acreditare a unității de transfuzii, am reușit să intrăm în linie dreaptă pentru autorizare. Dosarul este depus la Direcția de Sănătate Publică Prahova, urmează să finalizăm alte câteva proceduri, pentru ca, la sfârșitul lunii august, comisia Direcției de Sănătate Publică să se deplaseze la spitalul nostru pentru confirmarea tuturor actelor depuse în vederea avizării unității de transfuzii sanguine (UTS), iar la sfârșitul acestei luni vom fi în posesia acreditării pentru UTS”.
Pe de altă parte, însă, cu sau fără acreditare, este important ca oricine să conștientizeze importanța și responsabilitatea fiecărei verigi din lanțul care implică activitatea de tranfuzie sanguină în interiorul unui spital. Carmen Dumitru precizează: „Riscul pentru pacient este același dacă personalul care este implicat în desfășurarea acestei activități nu este atent, nu este responsabil. Spun acest lucru pentru că există un lanț întreg de oameni care sunt implicați. De la medicul curant care solicită/ constată necesitatea transfuziei sanguine pentru un pacient, de la medicul coordonator al unității de transfuzie a spitalului, care primește această solicitare de la medicul curant și care o avizează și până la asistentul care face verificările de compatibilitate de grupă și RH, care transmite aceste informații Centrului de Transfuzie Sanguină Prahova, după care se reia circuitul invers. Vine în unitatea noastră sanitară, asistentul de la unitatea de tranfuzii sanguine verifică din nou la patul bolnavului compatibilitatea, în prezența medicului curant, care este ultimul care ia contact cu această verificare. După care, timp de 12 ore, pacientul este urmărit în permanență de asistentul de salon. Prin urmare, există foarte mulți oameni care trebuie să conștientizeze rolul pe care îl are în acest circuit”.
Potrivit declarațiilor managerului interimar al Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Ploiești, dr. Oana Ghiculescu, și această unitate medicală a făcut demersurile necesare în vederea obținerii acreditării pentru funcționarea unității de transfuzii sanguine. Astfel, conform sursei menționate, până la jumătatea acestei luni, o comisie a Direcției de Sănătate Publică Prahova se va prezenta la Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Ploiești pentru controlul ce va fi efectuat în vederea emiterii autorizației pentru unitatea de transfuzie sanguină a unității sanitare.