V. Stoica

Unitatea de Transfuzie Sanguină din cadrul Spitalului Municipal Ploiești – Schuller a primit autorizarea din partea Direcției de Sănătate Publică, în conformitate cu un ordin al ministrului Sănătății. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Prahova au efectuat, la solicitarea conducerii unităţii sanitare, vizita de evaluare a Unităţii de Transfuzie Sanguină a Spitalului Municipal Ploieşti, în urma căreia s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile necesare în vederea autorizării. Conform reprezentanților Primăriei Ploiești, “Obţinerea acestei autorizaţii este dovada faptului că Spitalul Municipal Ploieşti are personal calificat, dotările necesare şi respectă procedurile care se impun în activitatea Unităţii de Transfuzie Sanguină. Implementarea procedurilor în Unitatea de Transfuzie Sanguină scade riscul atât pentru pacient, cât şi pentru personalul sanitar, transfuziile realizându-se în siguranţă deplină”.
În urmă cu circa două săptămâni, Carmen Dumitru, directorul medical al Spitalului Municipal Ploiești, declara, pentru ziarul Prahova: „Riscul pentru pacient este același dacă personalul care este implicat în desfășurarea acestei activități nu este atent, nu este responsabil. Spun acest lucru pentru că există un lanț întreg de oameni implicați. De la medicul curant care solicită/ constată necesitatea transfuziei sanguine pentru un pacient, de la medicul coordonator al unității de transfuzie a spitalului, care primește această solicitare de la medicul curant și care o avizează și până la asistentul care face verificările de compatibilitate de grupă și RH, care transmite aceste informații Centrului de Transfuzie Sanguină Prahova, după care se reia circuitul invers. Vine în unitatea noastră sanitară, asistentul de la unitatea de tranfuzii sanguine verifică din nou la patul bolnavului compatibilitatea, în prezența medicului curant, care este ultimul care ia contact cu această verificare. După care, timp de 12 ore, pacientul este urmărit în permanență de asistentul de salon. Prin urmare, există foarte mulți oameni care trebuie să conștientizeze rolul pe care îl au în acest circuit”.