Bulgaria doreşte să atragă investitori privaţi pentru construirea centralei nucleare de la Belene, după ce o curte de arbitraj a decis că Sofia trebuie să achite compensaţii usturătoare Rusiei pentru acest proiect, a declarat ieri premierul Boiko Borisov, citat de Reuters. Ţara balcanică a anulat proiectul centralei de 2.000 de megawaţi, pe malul Dunării, din cauza dificultăţilor financiare şi a presiunilor venite din partea Bruxellesului şi a Washingtonului, care au avertizat că realizarea acestei centrale nu va face decât să sporească şi mai mult dependenţa Bulgariei de importurile energetice ruseşti. Un tribunal internaţional de arbitraj a decis însă în iunie că Sofia trebuie să plătească peste 550 de milioane de euro compensaţii în contul gigantului nuclear rusesc Rosatom pentru cele două reactoare nucleare comandate. „Avem o situaţie foarte diferită”, a declarat Borisov. „Suntem obligaţi să plătim pentru aceste două reactoare”. Borisov a precizat că ţara nu are suficiente resurse financiare pentru a construi centrala nucleară. „Haideţi să facem un proiect privat prin intermediul agenţiei de privatizare, cu diverse opţiuni pentru participaţia statului. Aceasta este soluţia”, a spus acesta. Bulgaria spera să vândă echipamentul sau întregul proiect Iranului iar Borisov a vizitat în iulie Teheranul, pentru a testa terenul în privinţa unui posibil acord, pentru care este însă nevoie şi de acordul Rosatom.
Acasă Lumea in care traim Bulgaria vrea investitori privati pentru centrala nucleara de la Belene, dupa ce...