A. M.
Autoritățile din Prahova au început controalele în unitățile de învățământ, pentru a stabili dacă acestea sunt pregătite în vederea începerii anului școlar 2016-2017, condițiile igienico-sanitare din școli fiind urmărite cu prioritate. Verificările sunt realizate de echipe mixte, formate din reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Prahova, ai Direcției de Sănătate Publică Prahova și ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Prahova și se vor încheia cu câteva zile înainte de deschiderea anului școlar. Un raport care va conține concluziile formulate în urma controlului va fi prezentat de conducerea Inspectoratului Școlar Prahova peste două săptămâni, în cadrul Colegiului Prefectural Prahova. Potrivit unei situații pe care ne-a transmis-o Inspectoratul Școlar Județean Prahova, în luna iulie a acestui an existau în continuare opt unități de învățământ din județ care nu aveau autorizație sanitară de funcționare. Pe parcursul anului școlar trecut, școlile și grădinițele respective au funcționat în baza unor avize provizorii și a unor planuri de conformare. De exemplu, la Grădinița cu Program Normal Izvoru din Provița de Sus, Școala Primară Măgura și Grădinița cu Program Normal Măgura (comuna Șoimari) și Școala Gimnazială Lapoș, principala problemă a fost neracordarea sediilor la o rețea de apă curentă. În anul școlar trecut, au fost găsite însă soluții provizorii astfel încât sănătatea copiilor nu a fost pusă în pericol, ne-a precizat inspectorul școlar general Nicolae Angelescu. Autorizații sanitare de funcționare nu aveau, potrivit situației din luna iulie 2016, nici Școala Gimnazială Ariceștii Rahtivani – cu două săli de clasă subdimensionate și sală de sport fără vestiare, Școala Gimnazială Stoenești, din aceeași comună, cu teren de sport neamenajat, Grădinița cu Program Normal Posada, unde grupurile sanitare de tip ecologic erau amplasate necorespunzător față de localul grădiniței, terenul de joacă, spațiul pentru lapte și corn și platforma pentru pubela de gunoi erau neamenajate; Grădinița cu Program Prelungit nr. 38 din Ploiești, unde trei grupe de copii au învăţat în spații subdimensionate. Aceste unități vor fi controlate cu prioritate, în săptămânile următoare, pentru a se stabili în ce măsură autoritățile locale au reușit să rezolve problemele amintite.














