Guvernul redenumeşte CNADNR, dar şi înfiinţează o nouă companie de drumuri

V. Stoica

Guvernul Cioloș vrea să redenumească binecunoscuta Companie Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România și, pe de altă parte, să înființeze o nouă mare societate de stat care să se ocupe de desfășurarea serviciului public de dezvoltare a infrastructurii de transport rutier.
Potrivit unui proiect de ordonanță care se află în dezbatere publică până pe data de 21 august, CNADNR ar urma să poarte numele de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și, alături de aceasta, ar urma să fie înființată și o altă structură nouă, denumită Compania Națională de Investiții Rutiere, care să preia niște obiective de investiții de la actuala CNADNR, printre care și un drum expres Ploiești-Buzău-Focșani.
Astfel, în această nouă companie ar urma să fie angajat alt personal, atât în structurile centrale, cât și în altele locale care ar putea apărea în teritoriu.
“Serviciul public asigurat de CNIR este parte din serviciul public de interes general care asigură circulaţia populaţiei şi a mediului de afaceri pe reţeaua naţională de transport”, se arată în proiectul ordonanței de guvern. Conform documentului menționat, CNIR se va ocupa de proiectarea, construirea, reabilitarea, modernizarea, repararea pe perioadele de garanţie tehnică a autostrăzilor, drumurilor expres, drumurilor naţionale, variantelor ocolitoare precum şi a altor elemente de infrastructură rutieră care fac parte din structura rutieră menţionată astfel cum acestea sunt aprobate prin documentele strategice la nivel naţional sau fac obiectul unor decizii ale autorităţilor publice naţionale în domeniul transporturilor. Un alt obiect de activitate ar urma să fie executarea de lucrări în regie proprie, precum și desfășurarea de activităţi de concesionare a spaţiilor de servicii situate de-a lungul autostrăzilor şi a drumurilor expres pentru asigurarea de servicii necesare desfăşurării traficului auto precum şi a altor activităţi economice.
Adică exact ce făcea o parte din CNADNR, doar că – prin aplicarea acestui proiect – se mai înființează niște posturi suplimentare de directori, se mai adaugă niște oameni în AGA și în CA-uri și se mai plătește un manager general în baza unui contract de mandat.
În lista proiectelor de investiții care ar trebui să fie transferate de la actuala
CNADNR/ viitoarea CNAIR către propusa CNIR (cinci la număr) se află și realizarea drumului expres Ploiești-Buzău-Focșani-Bacău-Pașcani.