Cel puţin 43 de persoane, inclusiv copii şi membri ai personalului medical, au fost ucise de bombardamente intense ale regimului sirian într-o localitate ocupată de rebeli în apropiere de Damasc, potrivit unui bilanţ prezentat de o organizaţie şi citat de Le Figaro online.
Bombardamentele au vizat sâmbătă, timp de mai multe ore, oraşul Jayrud, situat la 60 de kilometri nord-est de capitala siriană, a informat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).
Aceste bombardamente au fost efectuate drept răspuns la moartea unui pilot al aviaţiei siriene, capturat în apropiere de Jayrud de către grupul rebel islamist Jaich al-Islam, după ce avionul în care se afla acesta s-a prăbuşit din cauza unei probleme tehnice. Regimul a acuzat această grupare că l-ar fi omorât.