Florin Tănăsescu
Majoritatea celor care au supraviețuit trăind în junglă, în deșert – dând nas în nas cu Fata Morgana – ori s-au întâlnit cu ursul la Bușteni, au căzut de acord că-i mai ușor să scapi teafăr din astfel de încercări decât să supraviețuiești în societatea românească.
De atfel, și cercetătorii britanici au scos la iveală un amănunt șocant: după Nostradamus, care a prezis că Isărescu va muri în fotoliul de guverantor, la rândul lui, Robinson Crusoe i-a declarat, în exclusivitate, unei reporterițe TV, că pe românii de rând îi paște o mare primejdie dacă nu se agață/sprijină de primul sau pe ceva.
În fine, și campania lansată de Direcția Rutieră pentru a te agăța de centură – “Supraviețuitorii – Trișezi centura, păcălești viața” dă apă la moară celor care cobesc. În plus, aceasta conține și-un mesaj ascuns, în sensul că e musai să te-agăți, precum ciulinul de oaie, de ceva sau de cineva, dacă vrei să nu dai ortul popii. Sens în care campania poate fi răsucită la modul “Impostorii – Fentezi contemporanii, ești un om ajuns”.
De exemplu, în istoria noastră postbelică zbuciumată, călcată de cizma rusească şi curelele de transmisie au fost la vremea lor foarte utile celor care îndeplineau acest rol; ne referim aici la liderii de sindicat, care au cunoscut și mai cunosc și azi ascensiunea socială, în special făcându-se frate cu patronatul.
Agățarea de un partid face bine atât celui care se atârnă, cât și rudelor acestuia, până la al patrulea grad inclusiv. De regulă, acolo își fac veacul cei cărora nu le place munca, dar vor să aibă un cuvânt greu de spus în societate. În continuarea ideii, Dragnea este un bun exemplu, câtă vreme și-a adus aminte că rolul și rostul lui sunt de a se agăța de Guvern, invocând verzi și uscate, doar-doar va grăbi timpul și va ajunge premier.
Dacă impostura se practică la scară mare la nivelul trans – partinic, altfel stau lucrurile în teritoriu, în special la bugetari. Numai că, la partea superioară vorbim dspre impostori, iar la nivel micro – de impostorași. Ăștia din urmă sunt angajații de serviciu care fac muncile utile celor plătiți din banul public: dau în gât, umblă cu pâra, cu bârfa, cu râca – vâră bățul prin gard cum se zice – și, una peste alta, au gura mare. Nu în ultimul rând, gălăgia face casă bună cu impostorașii.
Contextul în care micii pârâcioșii fac carieră este OK-ul de la șef, cumulat cu frustrarea personală, respectiv ambiția de a nu vedea pe altcineva mai deștept că-i ia fața. Sunt recrutați din rândul celor care au mai puțin de șapte ani de-acasă și, cu siguranță, “n-au nici mamă, n-au nici tată, parcă sunt făcuți din piatră”.
Atenție, puneți-vă centurile ! Decolăm.
