F. T.

Potrivit unui comunicat al Direcției Regionale Vamale Ploiești, inspectorii din cadrul instituției au derulat, în baza planului operațional național – Operațiunea “Stop contrafacerea”, mai multe acțiuni în urma cărora au fost confiscate diverse mărfuri și au fost date amenzi care au însumat peste 15.000 de lei.
Astfel, recent, în urma unor controale efectuate de reprezentanții Direcției Regionale Vamale Ploieşti în județul Giurgiu, au fost ridicate 42 de costume bărbăteşti inscripţionate cu marca ,,Hermes”, acestea fiind susceptibile de a încălca drepturile de proprietate intelectuală, precum și 550 de rochii de casă din bumbac. Cu aceeași ocazie, au fost aplicate și două amenzi contravenţionale, în valoare totală de 6.000 de lei.
În contextul aceleiași operațiuni de combatere a contrafacerii, reprezentanții Vămii Ploiești au confiscat atât parfumuri care, conform reprezentanților instituției, “erau susceptibile a încălca drepturile de proprietate intelectuală” precum și 500 de bucăţi selfie stick suport telescopic telefon mobil, dar și 35 seturi de huse scaune auto. De această dată fiind aplicate trei amenzi contravenţionale, în valoare totală de nouă mii de lei.
O altă acțiune a inspectorilor vamali ploieșteni s-a soldat cu confiscarea a 76 de rochii de ocazie, din fire sintetice, fiind aplicată o amendă contravenţională de 3.000 de lei.