Premierul Dacian Cioloş i-a informat pe miniştri că nu îşi va lua concediu în această vară având în vedere că mandatul Guvernul este unul scurt şi le-a recomandat să încerce să lipsească şi ei cât mai puţin. „Premierul Dacian Cioloş i-a anunţat pe miniştri că el nu îşi va lua concediu de odihnă şi le-a cerut ca în cazul în care ei o fac să nu lipsească mai mult de două-trei săptămâni deodată şi să încerce să fie în ţară sau pe aproape”, au declarat surse guvernamentale, miercuri, la finalul şedinţei Guvernului. Premierul le-a cerut miniştrilor să fie mai prezenţi în teritoriu în iulie-august. „Cred că acest gen de dialog structurat, organizat, este din multe puncte de vedere probabil mult mai eficient decât tradiţionalele audienţe la un ministru sau la altul, când se abordează anumite subiecte punctuale, dar un astfel de cadru ne permite nouă, ca Guvern, să abordăm subiecte mult mai complexe şi de anvergură decât cele pe care le putem discuta punctual cu ocazia unor deplasări în teritoriu. Am cerut deja miniştrilor şi o să insist chiar pe perioada aceasta de vară, în lunile iulie-august, când e mai puţină activitate probabil la Bucureşti, să fie mai prezenţi şi să fim cu toţii mai prezenţi în teritoriu”, a anunţat premierul.