N. D.
Primăria Câmpina a anunţat că, pentru realizarea lucrărilor ce vizează reabilitarea conductei de aducţiune, a celei de transport şi a reţelelor de distribuţie a apei potabile pe strada Calea Doftanei, au fost impuse restricţii de circulaţie. Concret, începând de ieri şi până pe 1 septembrie a.c., circulaţia rutieră pe strada Calea Doftanei – tronsonul cuprins între intersecţia cu str. B.P.Hasdeu şi intersecţia cu str. Ecaterina Teodoroiu – va fi închisă în scopul realizării lucrărilor menţionate.
Autorităţile locale au menţionat că, în perioada precizată, culoarul de trecere va fi destinat exclusiv acţiunilor de intervenţii în situaţii de urgenţă ale autorităţilor abilitate. În acest sens, conducătorilor auto le-a fost făcută recomandarea de a utiliza traseele alternative de circulaţie, precum str. Bobâlna sau Al.I.Cuza, cu respectarea restricţiilor de circulaţie în vigoare.














