A. M.
300 de elevi din toată țara pot participa la tabăra tematică “Adventure Team– Aventură şi agrement montan” de la Buşteni, în perioada 13 iulie – 28 august 2016, a anunțat Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret. Copiii și tinerii vor fi cazați la Centrul de Agrement din localitate (Vila “Şoimul” – capacitate 76 locuri şi Vila “Crişul” – 44 locuri). Fiecare elev va plăti 74 lei/zi, un sejur având șase nopţi de cazare, șase pensiuni complete şi program zilnic de activităţi educative (aproximativ 45 ore în fiecare serie). Participanţii vor achita contravaloarea serviciilor turistice de tabără (cazare, masă) şi contravaloarea transportului de la localitatea de domiciliu. Costul serviciilor suplimentare de educaţie nonformală şi al tuturor materialelor necesare pentru desfăşurarea taberei este finanţat de Ministerul Tineretului şi Sportului. Copiii și tinerii, organizaţi în grupuri, vor fi însoţiţi de cadre didactice din unităţile de învăţământ în care învață.
Elevii vor putea participa la diverse activități precum: iniţiere în orientarea turistică (orientare cu şi fără hartă sau busolă, recunoaşterea reperelor geografice în teren, parcurgerea unui traseu de iniţiere, concurs individual şi pe echipe), învăţarea unor noţiuni legate de măsurile de prim ajutor, aplicaţii teoretice şi practice privind viaţa în sălbăticie (construirea adăpostului pentru odihnă, identificarea potecilor marcate, aprinderea focului fără mijloace moderne), drumeţii tematice privind cunoaşterea florei şi faunei montane, noţiuni privind ecoturismul, jocuri de cabană cu caracter stimulativ şi multe surprize. La finalul sejurului, elevii vor primi diplome şi DVD-uri cu fotografii şi materiale filmate cu activităţile desfăşurate în fiecare zi. Cei care doresc să se înscrie în tabără trebuie să se grăbească, deoarece locurile sunt rezervate în proporţie de aproximativ 75 – 80%. Informaţii suplimentare legate de programul zilnic de activităţi al taberei tematice, condiţiile de cazare/masă asigurate la Centrul de Agrement Buşteni, modalitatea de rezervare etc. se pot obţine la telefon: 0244/59.59.92 sau e-mail: djst.prahova@mts.ro, Compartimentul Tineret – Tabere.














