Petre Apostol
De miercuri, au început probele ediţiei cu numărul 43 a Campionatelor Europene de Înot pentru juniori, care sunt programate să se desfăşoare până la finalul săptămânii, în Ungaria, la Hódmezővásárhely. Reprezentativa României este coordonată de ploieşteanul Silviu Anastase, care este antrenor federal, iar pentru această competiţie au fost selecţionaţi 14 sportivi (8 băieţi şi 6 fete), printre care se regăseşte şi o sportivă de la CS Petrolul Ploieşti, Emilia Colţi Dumitrescu, pregătită de antrenoarea Ioana Harcan.
Multiplă campioană naţională atât la junioare, cât şi la senioare, înotătoarea ploieşteană, născută în 1999, a participat, deja, în cadrul a două probe dintre cele trei la care era programat să ia startul.
În prima zi a competiţiei, miercuri, Emilia Colţi Dumitrescu a luat parte la proba de 800 m liber, la care a încheiat pe locul 22 din 34 de competitoare, cu timpul de 9.06,70 minute, fiind la 32,33 secunde de învingătoare, reprezentanta gazdelor, Ajna Kesely.
De menţionat, totuşi, că înotătoarea petrolistă şi-a îmbunătăţit cu aproape două secunde timpul cu care a obţinut calificarea.
În sesiunea de ieri dimineaţă, eleva antrenoarei Ioana Harcan a concurat în preliminariile probei de 400 m liber, la care au participat 71 de sportive. Emilia Colţi Dumitrescu nu a reuşit calificarea în finala probei, sosind pe locul 49, cu timpul de 4.28,53 minute, la 16,38 secunde de prima clasată şi aproape 12 secunde de ultimul loc de rezervă.
Totodată, şi la această probă sportiva ploieşteană şi-a îmbunătăţit cel mai bun timp anterior al său, care era de 4.29,13 minute.
În această dimineaţă, înotătoarea de la CS Petrolul urmează să ia parte şi în cadrul probei de 1500 m liber, timpul său de calificare fiind 17.48,66 minute.














