Înainte de a-şi prezenta demisia, premierul britanic David Cameron i-a cerut, ieri, celei care-i succede la șefia executivului de la Londra, Theresa May, să poziționeze Marea Britanie cât mai aproape de Uniunea Europeană. “Sfatul pe care-l dau succesoarei mele, care este o negociatoare strălucită, este că trebuie să încercăm să stăm cât mai aproape de Uniunea Europeană, pentru a păstra beneficiile legate de comerț, cooperare și securitate”, a declarat David Cameron în timpul ultimei sesiuni de întrebări și răspunsuri la care a participat în legislativul de la Londra în calitate de premier. El a răspuns astfel unei întrebări legate de Scoția, unde la referendumul din 23 iunie majoritatea celor prezenți la urne au votat pentru rămânerea în blocul comunitar. Acesta a predat ieri atribuțiile de premier actualului ministru de interne, Theresa May, după eșecul taberei proeuropene la referendumul privind apartenența la blocul comunitar, când 51,9% dintre votanți au ales ieșirea din UE.