Mâine, în localitatea Călăreți, din județul Ilfov, la 50 de kilometri de Capitală, va fi organizată o simulare de intervenție antiteroristă “de mare anvergură” la una dintre cele mai mari stații de pompare a țițeiului din Europa, care aparține CONPET Ploiești.
Potrivit unui comunicat al societăţii ploieștene, “intervenția specializată, care are ca scop gestionarea atacului unei grupări infracționale care amenință cu detonarea unei încărcături explozive amplasate într-un autoturism, se va desfășura la Stația Călăreți – CONPET S.A. În eveniment vor fi angrenate instituțiile care compun Sistemul Național de Prevenire și Combatere a Terorismului (SNPCT), respectiv Serviciul Român de Informații, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, care vor mobiliza jandarmi, luptători antitero, pirotehniști și pompieri.
Tot în comunicatul de presă al CONPET Ploiești se mai precizează: ”Exercițiul de intervenție anti/contrateroristă de la Călăreți face parte din programul <
Cu referire la acest eveniment, directorul general al CONPET Ploiești a evidențiat faptul că „livrarea țițeiului către rafinării, în condiții de maximă siguranță, este o problemă de securitate națională. În acest sens, managementul societății, prin implicarea la toate nivelurile ierarhice și prin luarea unor decizii proactive, a implementat politici care facilitează reducerea riscurilor de securitate și restabilirea, în cel mai scurt timp, a stării de normalitate la nivelul activității specifice”.
La acțiunea de mâine sunt așteptați să participe oficiali şi reprezentanţi ai unor instituţii centrale şi companii naţionale – Ministerul Energiei, Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Serviciul Român de Informaţii, Agenția Naţională pentru Resurse Minerale, Transgaz SA, Transelectrica SA, Romgaz SA şi Oil Terminal SA.














