Casa Albă pune presiune în vederea implementării acordului de pace dintre Rusia şi Ucraina, înainte ca preşedintele american, Barack Obama, să-şi încheie mandatul în 2017, a declarat un consilier pe probleme de securitate, Susan Rice. Acesta, care coordonează politicile externe de la Casa Albă, susţine că există posibilitatea ca acordul de la Minsk să fie implementat până la finalul acestui an, oficialii americani intensificându-şi, în acest sens, colaborarea cu omologii lor francezi şi germani, garanţi ai acordului de la Minsk semnat în februarie 2015.
„Este o chestiune care trebuie rezolvată acum şi până la finalul administraţiei (Obama), dacă, în special, ruşii îşi exprimă suficientă voinţă politică”, a declarat Rice la un eveniment găzduit de Washington Post. (Obama urmează să-şi încheie mandatul pe 20 ianuarie 2017). „Dacă sperăm că ruşii vor să rezolve această chestiune – şi avem câteva motive să credem că vor să facă asta -, avem timpul, motivaţia şi instrumentele necesare pentru a îndeplini acest lucru”, a adăugat Rice.
Peste 9.000 de persoane au murit în confruntările dintre rebelii proruşi şi forţele ucrainene izbucnite din aprilie 2014.