După ședința CSAT care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, Președinția a anuțat că România poate trimite, în cursul anului viitor, în misiuni din afara ţării, 1.401 militari şi civili din cadrul MApN, precum și 783 militari şi poliţişti din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
În acest context, președintele Klaus Iohannis a declarat: „Consiliul a aprobat forţele armate ale României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, conduse de NATO, UE, ONU şi OSCE în 2017. Armata României va putea participa cu 1.401 militari şi civili. Iar în ceea ce priveşte Ministerul Afacerilor Interne, forţele puse la dispoziţie pentru misiuni în afara teritoriului naţional în anul 2017 sunt în număr de 783 militari şi poliţişti, care vor putea fi dislocaţi în teatrele de operaţii”.
Tot în cadrul sus-amintitei ședințe CSAT a fost avizată inclusiv “Strategia Militară” – document care are rolul de a pune în practică politica de apărare şi securitate naţională. “Această Strategie ia în calcul potenţialele riscuri şi ameninţări posibile la adresa securităţii României și stabileşte misiunile Armatei României şi nivelul militar, pentru a căror îndeplinire trebuie constituite, dezvoltate şi menţinute capabilităţi credibile şi sustenabile”, a menționat președintele Klaus Iohannis.