Discuții aprinse transformate într-o adevărată răzmeriță au avut loc, ieri dimineață, între locuitorii unei străzi de la marginea Ploieștiului și muncitorii trimiși de reprezentanții Primăriei Ploiești să le pietruiască drumul. Oamenii – nemulțumiți de modul în care își bate joc municipalitatea de ei, în prag de alegeri locale – au apelat la presă pentru a-și rezolva, măcar parțial, una dintre problemele cu care se confruntă de zeci de ani.
Ploieștenii care locuiesc în cartierele de la marginea municipiului, de obicei lăsate de izbeliște de toți edilii – care își amintesc de oamenii locului doar înaintea campaniilor electorale – cunosc foarte bine cum se trăiește fără sistem de canalizare, cu noroiul până la glezne și cu apa de ploaie care le inundă curțile și casele. Într-o situație similară se regăsesc locuitorii din extremitatea de la ieșire din oraș a cartierului Dorobanțu, care au răbufnit, ieri dimineață, la vederea modului în care reprezentanții Primăriei Ploiești consideră că trebuie să îi bage în seamă, surprinzător, cu mai puțin de două săptămâni înaintea alegerilor locale.