Astăzi, de la ora 11.00, reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Prahova desfășoară, în Parcul “ Mihai Viteazul” din Ploiești, o acțiune de distribuire a unor materiale informative – “Parcuri fără tutun”, la care vor participa și reprezentanți ai Poliției Locale. Până în data de 3 iunie, specialiștii instituției vor derula o campanie în școli și licee, care are drept scop informarea și sensibilizarea tinerilor în legătură cu consecințele acestui viciu.
Evenimentul de astăzi – ca de altfel și campania din unitățile de învățământ – se desfășoară în contexul în care, în fiecare an, pe 31 mai, este marcată Ziua Mondială Împotriva Fumatului.