Seimul polonez (camera inferioară a parlamentului de la Varşovia), dominat de partidul conservator Lege şi Justiţie (PiS), a aprobat joi seara un proiect de lege ce prevede crearea unui registru al infractorilor sexuali, printre care şi pedofili, accesibil populaţiei, transmite AFP, citată de Agerpres. Conform textului, Ministerul Justiţiei are obligaţia de a înfiinţa un registru, cu acces deschis publicului, care să conţină coordonatele principale ale infractorilor, mai ales ale pedofililor, celor deosebit de violenţi sau recidiviştilor, fără însă a le fi indicată adresa, ci doar localitatea de rezidenţă.
Ministerul Justiţiei va ţine şi un alt registru, mai amplu, cu informaţii detaliate – inclusiv fotografia şi adresa infractorului-, la care vor avea acces doar justiţia, poliţia şi reprezentanţii administraţiei publice.
Opoziţia şi Avocatul poporului au criticat textul pentru că face posibilă identificarea victimelor infracţiunilor cu caracter sexual, aceste persoane fiind adesea apropiaţi ai agresorilor.