Ana Maxim
Inspectoratul Școlar Prahova a publicat pe site-ul oficial lista grădinițelor particulare din județ care dețin autorizație pentru funcționare și lista celor care sunt acreditate de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP). La nivelul Prahovei, doar trei unități de învățământ preșcolar private sunt acreditate: Grădinițele „Ariel” și „Ducky – Duck” din Ploiești și Grădinița cu program normal și program prelungit „Mish-Mash” din Băicoi. Unitățile de învățământ preșcolar private care dețin autorizaţie de la ARACIP și urmează să solicite acreditarea sunt: Grădinița ˝Angels˝ din Păulești, Grădiniţa cu orar prelungit „Piscoţel”, Grădiniţa cu Program Normal „Concordia”, Grădiniţa „Sf. Apostoli Petru şi Pavel”, Grădinița ˝Spectrum˝, Grădiniţa „Happy Kids”, Grădiniţa „Sophia”, Grădiniţa „Toda”, din Ploiești, Grădiniţa cu program normal și program prelungit „Dandelion ” din Băicoi. Pe pagina de web a ISJ Prahova, www.isj.ph.edu.ro, părinții pot găsi adresele, numerele de telefon ale acestor unități de învățământ private, numărul ordinului de ministru prin care s-a acordat fiecare acreditare și autorizație, denumirea persoanelor juridice care au deschis grădinițele, anul școlar în care fiecare grădiniță acreditată trebuie să solicite evaluarea periodică și anul școlar în care unitățile autorizate sunt obligate să solicite acreditarea.
Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a solicitat inspectoratelor şcolare judeţene și Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti să publice pe site-urile oficiale și la aviziere lista actualizată a unităţilor de învăţământ preuniversitar particular acreditate/autorizate din fiecare judeţ şi din Capitală și să colaboreze cu Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP) pentru a furniza informații actualizate. Astfel, părinţilor le va fi mai ușor să aleagă în cunoştinţă de cauză grădinița acreditată/autorizată şi să aibă toate datele necesare în legătură cu statutul acestor instituţii. Măsura a fost luată după ce directoarea unei grădiniţe private din Capitală a fost filmată în timp ce bătea copiii. Unitatea respectivă funcţionează fără autorizaţie din partea Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP).
Unităţile de învăţământ preuniversitar, inclusiv cele particulare, au dreptul de a înscrie copii/elevi şi de a desfăşura activităţi de educaţie numai dacă dispun de autorizare de funcţionare provizorie sau de acreditare.














