Luiza Rădulescu Pintilie

În această seară, în biserici va răsuna una dintre cele mai profunde cântări bisericeşti – Denia Prohodului. La Catedrala „Sfântul Ioan Botezătorul” din Ploieşti (cu începere de la ora 18,00), momentul va fi cu atât mai înălţător cu cât, lângă glăsuirea preoţilor şi a credincioşilor, se va adăuga şi cea a unui cunoscut interpret de muzică bizantină – Petre Moise. Acesta a deprins profunzimea cântării psaltice la Muntele Athos, dar şi alături de buni cunoscători ai înţelesurilor interpretative ale muzicii de sorginte bizantină, în această seară cântând Denia Prohodului. Aseară, s-a alăturat Cântărilor din Joia Patimilor – cele care au rememorat în conştiinţa credincioşilor istoria mântuirii, de la Cina cea de Taină la prinderea Mântuitorului în grădina Ghetsimani, la momentul aducerii Lui la arhiereii Ana şi Caiafa, condamnarea de către Sinedriu, judecarea de către Pilat, batjocorirea,răstignirea şi moartea, încheind cu punerea Sa în mormânt. În Denia Prohodului va fi evocată, în această seară, nemărginita durere a aflării Fiului lui Dumnezeu pe cruce şi deopotrivă nădejdea în biruinţa Învierii. Cântările acestei Denii sunt atribuite imnografului bizantin Iosif Studitul, în România fiind tipărite pentru prima dată în anul 1836, la Buzău.