Problemele Petrolului par a nu se mai termina, în afara parcursului echipei, care nu dă speranţe într-o salvare de la retrogradare, cele şase meciuri rămase de disputat părând a se transforma într-un adevărat chin.
Fără salarii achitate de luni bune, doar cu promisiunea că vor mai „primi ceva”, când vor sosi banii pe Gerson, de la Legia Gdansk, petroliştii pleacă astăzi, cu autocarul, spre Iaşi, starea de spirit a echipei pregătite de Jery Gane fiind „la limita de jos”, o parte dintre jucători dând ultimatum conducerii, până la meciul cu CFR Cluj, programat vinerea viitoare!
În plus, pe lista „belelelor”, a apărut o nouă problemă de lot, mijlocaşul dreapta Gavrilă – jucător împrumutat de Dinamo, la Ploieşti, până în vară, acuzând probleme medicale, astfel că acesta a avut nevoie de perfuzii, ratând programul de pregătire, pentru câteva zile, aşadar nu se ştie dacă va putea juca în meciul de mâine, cu CSMS Iaşi, programat la ora 17,00.

Au cerut ajutor la LPF!

Până la primirea banilor din Polonia, Petrolul speră să poată continua întrecerea la „cote normale”, în acest sens, clubul solicitând ajutorul Ligii Profesioniste de Fotbal. Petrolul a discutat, prin patronul Dan Capră, găsirea unor soluţii de „ajutor”, sperând la un răspuns pozitiv, cât mai repede, din partea forului care organizează Liga I Orange.