Uniunea Europeană a anunțat ieri anularea reuniunii de mediere de la Viena, propusă responsabililor politici din Macedonia pentru găsirea unei soluții la criza politică din această țară, transmite AFP.
„Regretăm că reuniunea prevăzută la Viena, pe 22 aprilie, nu poate avea loc“, a indicat Maja Kocijancic, purtătoare de cuvânt a UE pentru afaceri externe, într-o declarație transmisă France Presse.
La reuniune fuseseră invitate principalele patru formațiuni politice din țară, dar opoziția a avertizat miercuri că va boicota întâlnirea dacă puterea de la Skopje nu va renunța la o amnistie controversată și nu va amâna alegerile legislative din 5 iunie. Partidul la putere, VMRO-DPMNE (dreapta conservatoare), anunțase că va fi prezent la tentativa de mediere în prezența comisarului european pentru politica de vecinătate, Johannes Hahn.
Criza politică din Macedonia, ce paralizează de doi ani țara, s-a inflamat pe 12 aprilie, când președintele Gjorge Ivanov a amnistiat prin decret mai mult de 50 de personalități suspectate de implicare într-un scandal de ascultări ilegale și corupție.
Decizia a fost urmată de proteste zilnice la Skopje împotriva președintelui Ivanov și a liderului VMRO-DPMNE, Nikola Gruevski.
Uniunea Europeană și SUA consideră că nu sunt reunite condițiile pentru ca scrutinul să se desfășoare pe 5 iunie.
Potrivit Bruxellesului, menținerea datei alegerilor contravine unui acord între partide obținut de UE în iulie 2015 la Przino, destinat să pună capăt blocajului politic.
Macedonia este candidată din 2005 la aderarea la UE și din 2009 la NATO.