Poliția Română precizează, într-un comunicat de presă, faptul că, pentru a deține legal o armă letală de colecție, cumpărătorii, moștenitorii ori donatorii au nevoie de atestat de colecționar și de autorizație de procurare, eliberate de către reprezentanții de la Structura Arme, Explozivi şi Substanţe periculoase din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene. Împreună cu aceste documente, arma și, după caz, muniția aferentă se prezintă polițiștilor pentru obținerea permisului de armă.
Potrivit aceleiași surse, pentru obținerea atestatului de colecționar sunt necesare următoarele documente: cerere; act de identitate; certificat medical eliberat cu cel mult șase luni înaintea depunerii cererii; certificat de cazier judiciar; aviz psihologic eliberat cu cel mult 12 luni înaintea depunerii cererii; certificat de absolvire a unui curs de instruire teoretică şi practică în domeniul armelor şi muniţiilor; două fotografii color de dimensiunile 4 x 5 cm; taxa pentru autorizare.
În plus, trebuie justificat scopul pentru care se solicită un atestat de colecționar, pentru acesta trebuind să fie făcută dovada, cu documente legale, a moştenirii armei sau a donaţiei ori a faptului că solicitantul urmează să devină membrul unei asociaţii de colecţionari sau că arma ce urmează să fie procurată are valoare istorică, artistică, ştiinţifică sau documentară.
De asemenea, pentru eliberarea autorizației de procurare a armei letale cu destinația colecție sunt necesare următoarele documente: cerere; act de identitate; atestat de colecţionar; două fotografii color de 4 x 5 cm; taxa pentru autorizare și, ca în cazul atestatului de colecționar, un document care să justifice scopul solicitării.