Comisia Europeană a emis o alertă privind posibila existenţă a bacteriei Escherichia coli în brânza de oaie provenind din România, după ce Italia a semnalat îmbolnăvirea copilului român internat în Florenţa. Prin alerta emisă în sistemul Comisiei Europene privind siguranţa alimentară (RASFF), Comisia Europeană anunţă că există risc „grav” de îmbolnăvire de la acest produs, avertizând toate statele membre să efectueze verificări în reţeaua de distribuire. Conform datelor Comisiei Europene, brânza românească de acest fel este comercializată în principal în România, Italia, Germania şi Franţa. Comisia Europeană a luat decizia de a emite o astfel de alertă după o sesizare făcută de Italia. Infecţia intestinală de care suferă copilul român internat într-un spital din Florenţa a fost provocată de consumul de brânză provenind din România, au confirmat joi seară laboratoare specializate din Italia, după rezultatul iniţial anunţat de autorităţile locale. „Brânza care are bacteria Escherichia coli a provocat infecţia intestinală a copilului de 14 luni internat în Clinica Meyer din Florenţa”, conform testelor microbiologice efectuate de Institutul Zooprofilactic Experimental din regiunea Lazio şi de Institutul Superior de Sănătate din Italia. Cele două laboratoare au analizat mostre de brânză trimise de Autoritatea sanitară locală din regiunea Toscana, scrie ziarul Firenze Post. „Sindromul hemolitic-uremic în acest caz este asociat consumului de brânză”, informează cele două laboratoare. Ancheta autorităţilor medicale italiene include atât analize medicale ale copilului, cât şi verificarea unor mostre de brânză.
Brânza vizată de anchetă ar fi fost cumpărată din magazine de produse specific româneşti, dar şi din altele. Conform Autorităţii sanitare locale din Florenţa, copilul care s-a îmbolnăvit ar fi consumat brânză produsă de SC Brădet SRL.














