Serviciile de securitate europene caută cel puţin opt suspecţi în cazul atentatelor din Paris şi Bruxelles, nota, ieri, ziarul german Die Welt, citând surse din securitate, potrivit agenţiei de presă Reuters. Potrivit surselor menţionate de cotidianul german, majoritatea suspecţilor sunt cetăţeni francezi şi belgieni, despre care se crede că sunt în Siria sau se ascund de autorităţi în Europa. Publicaţia germană mai susţinea, în baza surselor sale, că suspecţii căutaţi au fost în contact cu Abdelhamid Abaaoud, presupusul organizator al atentatelor din Paris, soldate cu 130 de morţi, dar şi Salah Abdeslam. Abdelhamid Abaaoud a murit într-un raid al poliţiei efectuat în zona Saint-Denis din Paris, pe 18 noiembrie, la cinci zile de la atentatele din Paris. Salah Abdeslam, despre care se crede că este singurul supravieţuitor al comandoului responsabil de atacurile din Paris, a fost arestat în Bruxelles, săptămâna trecută, într-un raid al poliţiei. Departamentul Poliţiei Federale germane (BKA) este implicat, printre alte agenţii de securitate europene, în operaţiunile de căutare a respectivilor suspecţi, susţinea, ieri, Die Welt.