Ana Maxim

Aflată pe teritoriul orașului Bușteni și construită în memoria militarilor căzuți în Primul Război Mondial, Crucea Eroilor de pe Caraiman ar putea ajunge în administrarea Ministerului Apărării Naţionale. Instituția amintită a trimis Guvernului un memorandum prin care solicită aprobarea unui asemenea demers, astfel încât inițiativa să fie pusă în aplicare, iar documentul a fost discutat chiar ieri, în ședința reprezentanților Executivului. Monumentul de pe platoul Bucegi necesită ample lucrări pentru reparații și pentru punerea în valoare a acestuia, evaluate la șase milioane de lei. Autoritățile locale nu au acești bani, iar în ultimii ani au căutat mai multe soluții pentru finanțarea investițiilor, dorindu-se ca proiectul să fie terminat până în anul 2018, când se vor sărbători 100 de ani de la crearea statului naţional, unitar, român.

Ministerul Apărării Naționale a transmis Guvernului un memorandum privind aprobarea transmiterii de către Executiv, prin Secretariatul General al Guvernului, a unei cereri către Consiliul Local al Oraşului Buşteni privind emiterea unei hotărâri vizând trecerea „Monumentului Eroilor – Cruce”, de pe Masivul Caraiman, din domeniul public al oraşului Buşteni în domeniul public al statului. Monumentul ar urma să fie dat în administrare Ministerului Apărării Naţionale, care este de acord să se ocupe și de restaurarea acestuia. Memorandumul este semnat de către ministrul Apărării Naționale, Mihnea Ion Moțoc, și de secretarul general al Guvernului, Sorin Sergiu Chelmu.
Crucea Eroilor – care este și unul dintre cele mai atractive obiective turistice din Prahova – se află în administrarea Consiliului Local al Oraşului Buşteni. Monumentul a fost realizat prin grija Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria, în perioada 1926-1928, de către arhitecţii Georges Cristinel şi Constantin Procopiu, fiind construit în memoria militarilor căzuţi în luptele din prima conflagraţie mondială. În prezent, Crucea de pe Caraiman deține recordul mondial pentru cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan – adică la 2291 de metri altitudine. Crucea Eroilor necesită ample lucrări de reabilitare și de punere în valoare, estimate la suma de 6.000.000 lei, bani pe care administrația locală nu îi are. În memorandumul care a ajuns pe masa Guvernului se precizează că ”Primăria Oraşului Buşteni a transmis o scrisoare de intenţie Ministerului Apărării Naţionale privind identificarea unor soluţii de finanţare la nivelul instituţiei militare pentru restaurarea monumentului. În urma analizării problematicii la nivelul ministerului, având în vedere importanţa deosebită a monumentului care va păstra vie în memoria poporului român jertfele şi sacrificiile ostaşilor români căzuţi în Primul Război Mondial, o soluţie la nivelul instituţiei militare este asigurarea finanţării de la bugetul anual aprobat Ministerului Apărării Naţionale. Prin urmare, solicităm aprobarea iniţierii demersurilor necesare, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea emiterii de către Consiliul Local al Oraşului Buşteni a unei hotărâri în acest sens. Ulterior, prin hotărâre a Guvernului, imobilul va fi înregistrat în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1705/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi va fi dat în administrarea Ministerului Apărării Naţionale”.
Potrivit documentului, reabilitarea imobilului este impusă şi în contextul manifestărilor şi activităţilor incluse în cadrul Programului Naţional „România 100”, iniţiat în baza Hotărârii Guvernului nr. 24/2014 privind instituirea acestui program, pentru aniversarea, la
1 Decembrie 2018, a 100 de ani de la crearea statului naţional, unitar, român. În ultimii ani, administrația locală din Bușteni a încercat să atragă fonduri norvegiene pentru proiectul “Restaurare, reabilitare, conservare şi revitalizare a Monumentului Eroilor de pe Vârful Caraiman cu amenajare de spaţiu muzeal nou”, dar acesta a fost respins de la finanțare, așa că s-au căutat alte soluții. Proiectul elaborat în urmă cu câțiva ani viza restaurarea monumentului și alte lucrări, cum ar fi cele pentru amenajarea unui muzeu virtual despre familia regală şi despre
Primul Război Mondial, construirea unui heliport şi a unei terase suspendate, de pe care turiştii să admire peisajul.