Dumitru Prunariu, primul român care a ajuns în spaţiu, a susţinut vineri, la Ploieşti, conferinţa „Explorarea spaţială – încotro?”, eveniment organizat de Asociaţia „Pay it forward” Ploieşti, în parteneriat cu Primăria Ploieşti, Consiliul Judeţean Prahova, Colegiul Naţional „I.L. Caragiale” Ploieşti, Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” Ploieşti şi Casa de Cultură „I.L. Caragiale” a Municipiului Ploieşti.
Dumitru Prunariu a abordat mai multe teme în cadrul conferinței de la Sala Europa a Palatului Administrativ din Ploiești, printre care descrierea misiunilor care au avut loc în cosmos, pericolul pe care îl prezintă asteroizii atunci când ajung în apropierea planetei noastre, explorarea şi o posibilă viitoare exploatare a asteroizilor, până la privatizarea şi comercializarea activităţilor cosmice şi turismul cosmic. Prunariu a răspuns şi câtorva dintre întrebările publicului, povestind care sunt modificările pe care le suferă organismul uman şi cum s-a simţit în spaţiul cosmic, cum a perceput lansarea în spaţiu sau cum decurgea o zi petrecută pe staţia spaţială.
Întâlnirea dintre cosmonautul şi inginerul aeronautic Dumitru Prunariu şi elevii ploieşteni reprezintă doar unul dintre evenimentele din cadrul proiectului „O viaţă pentru o idee”, un șir de conferințe cu personalități marcante ale României de astăzi. Marcel Iureş, Adelin Petrişor, Alex Ghiţă şi Silviu Neguţ au ajuns, la rândul lor, faţă în faţă cu elevii ploieşteni, în cadrul acestui proiect prin care Asociaţia “Pay it forward” Ploieşti şi partenerii săi doresc să ofere tinerilor un exemplu, un model demn de urmat, un impuls să îşi urmărească ţelurile şi să treacă peste orice obstacol.