Alex Călinoiu
Primăria Ploieşti pregăteşte un plan strategic pentru dezvoltarea mai multor cartiere mărginaşe, principalele vizate fiind zonele Mimiu şi Bereasca. Aşa cum publicaţia noastră preciza săptămâna trecută, autorităţile intenţionează să atragă fonduri europene pentru dezvoltarea infrastructurii şi a serviciilor sociale din cele două cartiere. Ieri, la sediul primăriei a avut loc o şedinţă convocată de primarul interimar, Cristian Ganea, în care s-a discutat despre aceste obiective, potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanţii administraţiei locale. „La iniţiativa domnului Cristian Mihai Ganea a avut loc o întâlnire la sediul Primăriei Ploiești pentru discutarea pregătirii finanțării pentru regenerarea urbană a cartierelor urbane sărace, precum și formarea în paralel a unor Grupuri de Acțiune Locală (GAL), care să ajute la dezvoltarea zonelor
respective. Sunt vizate, în principal, zone precum Bereasca și Mimiu. Finanţarea proiectelor pentru zonele urbane marginalizate se face în două etape, în etapa a II-a
fiind admise doar proiectele care au primit finanţare şi în etapa I. Paşii ce trebuie urmaţi pentru a putea fi accesate fondurile din etapa I presupun identificarea zonelor marginalizate, animarea şi formarea GAL şi elaborarea strategiei care vizează zonele marginalizate (investiţii în infrastructură rutieră, investiţii în reţele edilitare, consiliere/formare/servicii sociale, locuinţe sociale etc.)”, a anunţat Primăria Ploieşti.
La întâlnirea de ieri au participat şi câţiva consilieri locali, viceprimarii George Pană şi Răzvan Ursu, reprezentanţi ai direcţiilor din primărie, coordonatorul Polului de Creştere Ploieşti, Cozia Georgescu.
În prima etapă la care se face referire în comunicatul primăriei ar putea primi finanţare proiecte în valoare de maximum 70.000 de euro, etapa a doua fiind, în schimb, mult mai permisivă, cu alocări de ordinul zecilor de milioane de euro.
Săptămâna trecută, primarul interimar al Ploieştiului discuta despre posibilitatea dezvoltării infrastructurii sociale în baza unui parteneriat cu o organizaţie care atrage fonduri europene pentru modernizarea comunităţilor „marginalizate”.